sâmbătă, 22 octombrie 2016

Învitație la Sărbătoare!

 Că omul cît trăiește învață, am tot auzit. Dar că o să fiu eu cea care trebuie să învețe non stop nu prea m-am gândit. 
Nu sunt tu vre-un geniu, dar de obicei mă descurc și mă adaptez la cerințele jobului. Dar când vine vorba de IT, deja îmi pare că aud limbi străine. 
 M-am angajat de tinerică, la o firmă pe atunci tot tinerică, ambele la început de drum. Și pentru că la acea vreme firma nu avea un IT-ist, am învățat de la zero ce înseamnă calculator, Excel, cum să creez o ofertă, multe detalii, dar firma a început să crească și deja se cerea un inginer de sistem,
* sursa foto: conectica
numai că nu-l aveam, în schimb eu trebuia să conving câteva calculatoare să colaboreze între ele. 
Woow, și câte peripeții nu am avut noi (eu și calculatoarele).
De unde doamne să știu eu că și rețeaua asta are o arhitectură a ei, unică de altfel și că protocoalele de comunicare sunt standard.
La vremea aceea nu aveam nici internet, și nu știu cum necum m-am trezit că trebuia să rezolv problema. Așa că am apelat la cea mai la îndemână varianta: ”sună un prieten”.

Și am sunat, la început am avut impresia că e simplu, caut în setările calculatorului văd ce zice despre rețea și încerc să conectez două calculatoare între ele, apoi începe al meu prieten într-un limbaj coreano-japonez, să mă întrebe ce router wireless am, cabluri de rețea, adaptoare HDMI.
 - Să ți minte (îmi zice), că rețeaua reprezintă coloana vertebrală a unei afaceri și dacă vrei să nu ai mereu bătăi de cap, ar trebui să te asiguri ca tot ceea ce ține de rețelistică și conectică este de cea mai bună calitate.
Și îmi iau binișor agenda și încep să notez precum un copil la școală.
Să o luăm cu începutul. Bine (zic), deși credeam că ai început demult și acum te apropii de încheiere.
- Să presupunem că ai 6 calculatoare și vrei să le conectezi împreună, cablarea = presupune montarea unui cablu de rețea între echipamentele rețelei, apoi mufarea = aplicarea unei mufe la capătul unui cablu cu scopul de al conecta la rețea, conectarea echipamentelor = se stabilește dacă echipamentele sunt compatibile cu rețeaua, mufare cablu, instalare driver (software).
* sursa foto: conectica
urmează

Realizarea propriu zisa a rețelei:
- analiza mediului fizic, locul unde se amplasează grupul de calculatoare, traseul cablurilor...
- proiectul de realizare al rețelei;
- realizarea conexiunii fizice între echipamente;
- realizarea conexiunii software;
- testarea rețelei.

Ei, cam asta ar fi în linii mari rețelistica, dar cum spuneam la fel de importantă este și conectica, și din punctul meu de vedere primul și cel mai important este routerul,                                                       apoi nu sunt de neglijat nici cablurile și îți sugerez să alegi cabluri HDMI,
Stoop!
-Îți dai seama cred că m-ai zăpăcit de tot! de unde vai și amar să știu eu
* foto: conectica
 de convertoare, adaptoare HDMI DVI, și toate astea.
- Păi atunci poate că cel mai bine ar fi să vi după amiaz pe la mine și dăm o comănduță online la Conectica, ce zici?
- Cred că ar fi cel mai bine!Așa aș scăpa și eu cu bine din povestea asta și ai avea și tu ocazia să faci o faptă bună. :)
... Și cu ajutorul prietenulu-i meu, am dat comanda, mi-au venit produsele și am ieșit cu bine din toată povestea, care chiar mă stresa.


Am și pentru voi un pont, dăcă doriți să vă creați rețeaua perfectă ar fi bine să mergeți la sărbătoare: din 15 - 30 Octombrie sunteți așteptați la Săptămânile Rețelisticii!!

* Articol scris pentru SuperBlog 2016!

miercuri, 19 octombrie 2016

Turist în București

Nimic nu se compară cu o baie relaxantă, după o zi în care ai alergat prin cea mai mare parte a Bucureștiului, pentru a vedea cât mai multe obiective.

Dar mai bine să începem cu începutul...
* foto: facebook

Mi se mai întâmpla uneori, așa în tinerețe să îmi vină câte-un dor de ducă... Nu că acum aș fi bătrână, doar că acum îi am pe cei mici și e mai greu cu: sun o prietenă și am plecat în voiaj.:)

Asta se întâmpla în  urmă cu câțiva anișori cănd mi s-a pus pata că vreau la București. Mi-am sunat cea mai bună prietenă și am început să facem bagajele. 
Și iată-ne la drum, cu mii de idei despre ce avem de făcut, ce avem de vizitat, de vazut, tot felul de planuri am făcut că nici nu le-am terminat pe toate până am ajuns. 
Un singur lucru am uitat, nici că ar fi fost important, dacă am fi vrut să dormim în vre-un parc, ei acum e atunci. Și uite așa ajungi frumușel in București, scoți tehnologia din ”sacoșă” și începi să cauti. 
Nu vreau să stau la orice hotel, vreau să imi fie și aproape de obiectivele ce mi le-am propus pentru vizită și să aibe și Wi-fi, și... 

Mhm, nu e ușor să cauți cazare în București cănd ai o grămadă de criterii de căutare în cap. Dar am hotărât de comun acord că principalul atuu e acela de a fi căt mai în centru. Și încep și caut hotel în București și pur și simplu îmi sare o poză în ochi,
* foto: facebook
a fost mai mult așa o 
dragoste la prima vedere, nu îmi venea să cred îndeplinea toate criteriile noastre, ba mai mult, avea și spa, saună, jacuzzi... mă tot holbam și nu îmi venea să cred. 

Am ajuns în fața lui și am constat că eram ca într-un film, parcă era ceva care pur și simplu mă trăgea în interior. Am spus într-un glas: ”Ăsta e!!!” 
Și am intrat, nu mi-a venit să cred cât de drăguț și bine pregătit este personalul, câtă atenție ți se acordă chiar dacă nu ești vreo divă. 

După ce ne-am instalat am hotărît că nu e timp de pierdut și cum pe hotel îl chema 
Hotel Arc de Triomphe, am stabilit clar ca primul vizitat să fie Arcul de Trimuf, o tură apoi pe bulevardul Kiseleff, și înapoi la hotel pentru că măine trebuie să o luăm de la capăt.
În sfârșit am ajuns în cameră, da o cameră doar pentru mine,și din cele 33 de camere single se nimerii a fi o cameră chiar pe gustul meu. 

Mă aștepta un pat imens care mă atrăgea ca
* foto: Hotel Arc de Triomphe
un magnet însă duelul a fost câștigat de baie. Apoi mă așeza-i în pat făcând planuri pentru ziua următoare.

Clar că am vizitat și obiectivele propuse, dealtfel sunt destul de aproape, Centrul Expozițional Romexpo e doar la 5 minute de hotel, Centrul orașului la doar 10 minute, am fost și la Palatul Victoria, desigur nu ni s-a permis accesul in interior, și datorită faptului că am ținut neaparat sa fac poze cât mai diferite cu clădirea, am fost rugate politicos de către doi domni oarecum în ”ținută” să ne legitimăm și să le spunem de ce am insistat atât de mult cu pozatul clădirii. 
Ei, le-am explicat frumos că motivul eram eu, clădirea era doar backround-ul. 
Din fericire totul s-a terminat cu bine și ne-am întors la hotel la o relaxare spa. 
* foto: Hotel Arc de Triomphe

Dacă vrei să vezi Bucureștiul fără să alergi prea mult, să vezi Herăstrăul și apoi în câteva minute să te bucuri de un masaj relaxant, apoi de la muzeul satului să te răsfeți la jacuzzi, atunci locul ideal pentru cazare este Hotel Arc de Triomphe. 
Și dacă nu te afli în București în calitate de turist și ai nevoie de un loc unde să organizez un eveniment tot aici este locul ideal, puteți organiza atât evenimente corporate, cât și evenimente private. 
V-am spus eu: Locul ideal! ;) 

* Articol scris pentru SuperBlog 2016!

luni, 17 octombrie 2016

O sâmbătă altfel!



    Yupiii!!!
    Mâine e sâmbătă, în sfârșit mă voi odihni și eu mai mult. 

Nu am nici cea mai mică intenție să mă mișc din sertarul meu, cel puțin până la amiaz. Îmi voi petrece dimineața lenevind, depănând amintiri, într-uncuvânt mă voi relaxa, iar după amiaz îl iau pe iubi Heri și mergem puțin la plajă.  
* foto: facebook
Ei acum că mi-am făcut planul de week-end, vă spun: Noapte Bună!
................................................................
- Ce noapte liniștită am avut... mmm, da să mai lenevim puțin, e așa plăcut aici.


Dar stai așa, ce se aude? Mi se pare mie sau se aud pași? O nu, nu, nu! Azi e Sâmbătă!!! Hello, mă auzi? E sâmbătă, vreau să mă relaxez. Of! oamenii ăștia, au urechile alea degeaba, nu aud nimic, nu ascultă nimic. 
- Și chiar nu înțeleg, ce poți face cu o datieră
* foto: COLOP
într-o zi de sâmbătă? 
Oricum nu mai contează, sa dus relaxarea mea. :( 
Aha, auzi la ea zice că își pregătește documentele pentru luni. Păi și nu putea să aștepte pâna luni? Chiar trebuia să îmi strice mie week-end-ul? 
Eh! în sfârșit a terminat, era și cazul, cred că a ștampilat un copac întreg. Oricum nu aude sau nu vrea să mă audă, dar i-am mai spus să își facă o ștampilă portabilă. Un Pocket Stamp ar scoate-o lejer din toate belelele. Asta este, nu are decât să facă drumuri inutile la birou, numai că îmi dă și mie planurile peste cap și asta nu îmi place deloc. 
Dar cred că am găsit soluția salvatoare, voi discuta cu cei de la COLOP România să ii facem o surpriză, poate așa va mai stresa și pe altcineva, nu doar pe mine. Hi, Hi, ce minte diabolică am.  
Bine că nu mi-a distrus chiar toată ziua, începusem deja să mă enervez și tare m-aș mai fi blocat vreo cinci minute, așa doar ca să o disper. 
 Că venii vorba de disperare, acum oare ce pași se mai aud? O nu! e fiisu ăla mic. Acum chiar o să disper eu. Data trecută mi-a terminat tușul la câte ștampile și-a pus pe mâini. Și e nesuferit, nu se poartă deloc frumos cu mine, mă ia își pune o căruță de ștampile pe el și apoi mă trîntește pe birou. Nu îmi place deloc de el. 
 În sfârșit se laudă că pleacă. Nu cred însă nimic până nu văd cu ochii mei. :)
 Ehee! A plecat, iubi hai și noi la plajă! 
* foto: facebook 






- Hei, iubi! ce spui daca maine luăm și copii la plajă?

Ei, dragi prieteni aceasta a fost o zi de sămbătă din viața unei ștampiluțe, dacă sunteți cuminței data viitoare poate vă povestesc cum arată o zi normală de muncă. 





                                              Nu-i așa că e arătos iubi meu? :)
                                                          * video: youtube










                                                                                                  Articol scris pentru SuperBlog 2016!