E Primăvară!
Da stiți cu toții acest lucru,
însă nu știu cum vă afectează pe fiecare în parte. Eu una mă simt
foarte afectată de acest anotimp (deși
preferatul meu este Toamna ). Mai mult decât în fiecare an, anul acesta m-am
trezit ca și ursul din hibernare și simt ca pot muta munții din loc. :)
Și cum bine spunea cineva: "Daca vrei să iți iese bine un lucru, atunci fă-l tu."
Am hotărât să revoluționez casa (apartamentul). Vreau
o schimbare totală și primul pas tocmai l-am făcut, schimb parchetul ;). Dar
nu-l schimb cu orice, și pentru că ai mei prichindei au o atracție fantastică
pentru apă și mereu mi-e parchetul piscină, am hotarat: vreau pardoseală
rezistentă la apă!!!
și am rezolvat problema. Am ales un parchet laminat super tare, wood-step de 8
mm grosime și o nuantă superbă, nuc tropical. * sursa foto: diego-romania.ro |
Și m-a apucat
așa un soi de nebunie, cum i-ar spune maică-mea. M-am plictisit de zugrăveli, și
alte vopseli, acum vreau tapet. Ei na ce nebuneală, tot suntem în era în care se poartă ceea ce iți place și se
asortează cum iți place. O să îmi pun
tapet și gata! Am ales chiar și nuanțele, in dormitor vreau ceva mai cald,
relaxant, ceva ca briza mării, (ceva bleu cu niște norișori albi).
În
sufragerie în schimb vreau ceva vesel, colorat, saltareț, așa ca o primavară frumoasă.
Si pentru că acum știu deja sursa, intru direct pe net
pe "Diego" și imi fac planul de ”bătaie”. Am
posibilitatea să introduc dimensiunile camerei, astfel încăt știu cât parchet
imi trebuie. Apoi nici camera celor mici nu e de neglijat, un tapet care ”spune”
povești e oricând binevenit.
Acum nu știu alții cum sunt, dar eu când vine vorba de
cumparături pot fi super mega stresantă :p.
Nu îmi place sa alerg prin magazine, mă și văd cu
listuța în mână alergând printre rafturi și căutând ceea ce am nevoie.
Ei bine, NU!
nici gând, intru pe sitte hotărăsc de acasă ce vreau, și dacă am nevoie de mai multe poze intru pe pagina de Facebook, așa e mai simplu știu exact ce vreau când
merg în magazin. Astfel timpul imi
permite să cer mai multe detalii,
sfaturi de intreținere și uite așa beneficiez de multe alte servicii in timp ce perdelele
proaspăt achiziționate sunt la tivit.
* sursa foto: diego-romania.ro |
Ei, dacă ați fost cuminți acum vă voi spune
un mic secret, mi-am făcut și card de fidelitate. Avantajele sunt super: beneficiez lunar de reduceri de pana la 50%, beneficiez de oferte ce se
adresează în mod special posesorilor de carduri, și e simplu completezi pe
sitte formularul și apoi mergi și iei cardul de la magazin.
Cred că v-am povestit destul, acum vă las să hotărâți
ce covor se potrivește cu perdelele acelea, care vă plac atât de mult. ;)
* Articol scris pentru Spring Superblog 2016!