vineri, 28 octombrie 2016

Olla La Asta e Surpriza Mea

"Mă scuzați, deranjez dacă vă enervez      
Nu asta intenționez
Vreau să vă adresez o singură întrebare
Când ați oferit fără vre-un motiv o floare?" 

* foto: olla.ro

 Nu, nu intenționez să mă pâng de țara în care trăiesc, nici măcar de conducerea de doi bani nu vreau să mă plâng astăzi. Dar e ceva care mă supără tare. De ceva vreme am început să practic cel mai la modă sport românesc, aruncatul cu privirea în curtea vecinului.                                 - 
    - Stați nu vă panicați! E în sens bun, și sper cu scopuri benefice.
Am observat cu stupuore că țara noastră are o nevoie acută de bărbați. Am întâlnit tot felul de specimene, de la frustrații care au fost crescuți de părinți denaturați și care sunt atât de slabi încât lovesc o femeie, sau mereu sunt ”bătaioși”, dar numai cu cei care nu pot să se apere – ei bine aceștia nu pot fi numiți bărbați sunt doar niște gunoaie needucate. Mai sunt și acei bădărani pasivi, care nu sunt violenți dar cărora le-a lipsit din educație un tată atent și grijuliu și cel mai probabil dacă au avut un tătă acesta nu a știut vreodata cănd e ziua de nastere a nevestei, a copilului sau poate nici măcar a lui.
Mai există și acei don juani care consideră că unei femei trebuie să îi oferi flori până ai cucerit-o și apoi poate cândva odată de ziua ei.

* foto: olla.ro


Există însă și bărbați adevărați care fie au avut o educație deosebită, fie sau autoeducat, aceștia însă sunt din ce în ce mai puțini și sunt chiar pe cale de dizpariție. Când prinzi un astfel de bărbat ține-l bine și ai grijă de el, nu mai găsești altul la fel. (Sunt una dintre persoanele privilegiate, așa că din experiență îți spun).

Dar nu despre asta este vorba, ci despre faptul că am devenit tot mai reci, mai posaci. Poate este doar părerea mea, dar îmi amintesc că pe vremea cănd eram copil oamenii erau mai prietenoși, se întâlneau mai des la o poveste, la o plimbare, își făceau mai des cadouri, chiar dacă atunci nu existau atât de multe opțiuni. 
Acum nimeni nu se mai gândește să facă o surpriză plăcută nimănui. Oferim flori doar la cununii, mai la o zi de naștere și în special la înmormântări, să vadă lumea ce darnici suntem.
Din punctul meu de vedere, e trist ce se întâmplă. 
Acum când sunt atâtea posibilități: acum când florăria online îți stă la dispoziție, acum când un simplu telefon rezolvă totul și deși ”o singură floare nu face primăvara”, dar un buchet de flori oferit din inimă poate încălzi iarna din sufletul cuiva . 
Aud de multe ori spunându-se: nu am bani de cadouri, ce surpriză sa-i fac? Nu am timp, etc. 
Hei, tu! Mr. n'am bani. Nici măcar nu trebuie să-i iei cadouri sumpe,există cadouri florale, care nu costă o avere, dar valorează infinit mai mult. 
Eu una ador aranjamentele florale, bine eu prefer trandafirii albi, dar sunt o mulțime de variațiuni. Poți oricând să-i spui cuiva ”Mulțumesc!” prin intermediul unui simplu aranjament și două cuvinte. :) 

SURPRIZĂĂĂĂ chiar dacă nu e ziua LUI!
Spune-am mai sus că sunt una din persoanele privilegiate, soțul meu știe să fie drăguț


* foto: dovada :)
și atent și să mă surprindă cănd mă aștept cel mai puțin. 
Așa că am hotărât! 
Ce dacă nu e o zi specială? ce dacă nu am prea mulți bani, de altfel fiecare zi petrecută alături de el e specială și pentru că nimic nu l-ar surprinde mai tare decât un buchet de ”Te iubesc!” precum cel din imagine:
* foto: olla.ro
Să trecem la treabă! Un simplu telefon, detalii despre ce și cum. :) Și florile vin acasă. 
Pentru acea față plină de surprindere și emoții, tot amalgamul acela de emoții, care nu se pot descrie în cuvinte, pot spune că a meritat un telefon la florăria Olla.
Și da l-am făcut să se simtă precum un rege, mai ales că Olla, este furnizorul care asigură florile, și aranjamentele florale Casei Regale. Acum să fim serioși cum te-ai simții să primești flori dintr-un astfel de loc. Eu pot spune că m-aș simți specială. 
 Credeți-mă fetelor și băieților le plac florile. Și dacă vrei să-l surprinzi cu adevărat cred că e o metodă inedită.  
La Olla ai atâtea buchete de flori din care poți alege, poți opta pentru atât de multe aranjamente și pun atâta pasiune în ceea ce fac încăt rezultatul final este o adevărată artă. 
 Momentul în care a deschis cutia și a văzut trandafirii, a fost acel efect woow, ce nu îți este dat să-l vezi zi de zi.
Acum te las să faci și tu o surpriză deosebită, fără vre-un motiv anume. 
aaaa... o singură întrebare:
Când ați oferit fără vre-un motiv o floare?"

* video: youtube
                                                                                     
  
* Articol scris pentru Superblog 2016!

miercuri, 26 octombrie 2016

Cenușăreasa se transformă!


”Locuința mea de vară, e la țară”...

De fapt locuința mea poate fi la țară și iarna, nu doar vara. Dar pot spune că prefer să stau la bloc iarna. Nu, nu am luat-o pe arătură chiar de tot, știu eu ce știu. Blocul în care stau
* sursa foto: avizez.ro
a fost izolat termic. Automat facturile mele sunt mai mici și confortul este altul. Din păcate nu pot spune același lucru și despre căsuța de la țară, unde vântul bate și gerul intră în casă. 
Chiar dacă nu este o casă foarte veche are câteva mici/mari probleme. Așa am hotărât că ar fi timpul din clasa energetică D să o transformăm, mai ceva ca pe Cenușăreasa în clasă energetică A. 
Am auzit că cel mai important pas ar fi schibarea tâmplăriei, și cu asta o să începem, apoi cel mai probabil o să izolăm termic casa. O să fie necesar să eliminăm punțile termice, pentru că ele sunt vinovate de 
 mucegaiul care mă sâcâie din ce în ce mai tare. 
foto: arhivă proprie
Și clar o să avem nevoie de o centrală termică, cel mai probabil cu lemne. Dar nu o să îmi bat eu căpșorul cu așa ceva. În primul rând nu mă pricep și apoi pentru ce sunt specialiștii?
Acum hai să vă spun cum stau de fapt lucrurile (cel puțin, așa le văd eu). 


STABILEȘTI PRIORITĂȚILE!

1. În primul rând cauți cea mai bună firmă. Pentru că este vorba de casa ta locul unde te întorci mereu cu plăcere și de unde pleci mereu cu bateriile încărcate. Cel mai bun loc de pe pământ - ACASĂ. 
 Și ca să nu pierzi prea mult timp cu căutările îți recomand să cauți certificat energetic ieftin. Aici nu faci economie doar de bani ci și de timp.
* foto: avizez.ro 
2. Apoi va fi simplu certificatul energetic îl obții în aproximativ 24 de ore, și dacă vrei îl poți primi acasă, oriunde în țară.
3. Pentru rebilitarea termică a clădirii ar fi bine să soliciți un audit energetic. Atenție! nu este același lucru cu certificarea energetică.  În urma auditului se stabilesc soluțiile de reabilitare a construcției și după caz modernizarea termo-energetică a acesteia. Pentru a trece într-o clasă energetică superioară este necesară reabilitarea/modernizarea clădirii.
4. Se cere obligatoriu o termografie, pentru a stabili zonele cu pierderi de căldură. Termografia este de fapt o scanare a clădirii cu o cameră de termoviziune. Aceste înregistrării sunt convertite apoi în imagini, intensitatea culorilor arătând diferențele de temperatură de la suprafața construcției.

TRECI LA TREABĂ
:) Acum că ai certificatul energetic, ai raportul auditului și i-ai făcut și o ”radiografie căsuței” e timpul să treci la treabă.
Schimbarea tâmplăriei, izolarea termică corespunzătoare, schimbarea sobelor cu o centrală (chiar și cu lemne), înlocuirea becurilor clasice cu leduri, o să îți transforme semnificativ casa, și mai ales îți va reduce semnificativ cheltuielile.

Acum cred că e cazul să vă las cu sfaturile, am treabă: Cenușăreasa mea e în curs de transformare. 

 * Articol scris pentru SuperBlog 2016!

luni, 24 octombrie 2016

Dor călător, cu adidașii ăștia pot să zbor! ;)


- Off!, Nici nu s-a deschis bine magazinul și iar e plin de oameni plictisiți care vor doar pantofi eleganți.
- Ei lasă că astăzi vine și stăpâna noastră o să vezi. Sunt convinsă că încă mai există și oameni normali pe lumea asta.

Așa discutau pe raftul unui magazin într-o dimineață superbă de toamnă  o pereche de adidași de damă . Erau  atăt de frumoși încât nu aveai cum să treci pe lîngă ei fără să îți fure privirile. Cu totate acestea se pare că în magazinul respectiv veneau doar Cenușărese pregătite de bal.

* foto: made by me
- Uita-te la ea, desigur stă se uită, spune: ”Vai ce drăguți sunt!” și pun pariu că pleacă să își ia pantofi cu toc.  Desigur, e sezon de nunți, botezuri și alte cele, de drumeții nu a mai auzit nimeni, de plimbări la munte nici atât, ca să nu mai vorbim de sport...ei, ce să zic, e o lume tare ”ocupată”.
- Da, ai dreptate, totul e monoton și plictisitor aici, nici măcar de povestit nu ai cu cine, că doar ce clientele ne aud? Nu! Sunt mereu pe fugă, dar nu pot înțelege de ce să alergi pe tocuri cănd încalțamintea sport e atât de comodă, atât de la-îndemână. 
- Hei! Ia te uită cine a intrat în magazin, e îmbrăcată sport. Și pare atât de drăguță, cred că ar avea mare grijă de noi. 
- Taci! S-a oprit chiar aici, uite cum ne privește! Dacă vrea să ne încerce o să am grijă să fiu cel mai comod pantof sport damă 
* foto:  answear
ce l-a încălțat vreodată. 
- Ei bine, haide să văd ce poți, ai șansa să mă convingi!
- Stai, cred că am halucinații, o auzi și tu? Chiar vorbește cu noi? Oare ne înțelege ce spunem? 
 - Da, vă înțeleg, dar vorbim mai multe acasă, aici o să mă vadă cineva și risc să ajung la balamuc. Gata vorbăria, hai să văd ce puteți. 
- Woow, eu chiar nu îmi pot revenii, ni se întâmplă nouă? Chiar aici, chiar acum? Să ne întâlnim persoana potrivită, care să ne și înțeleagă și care să ne aleagă pe noi? Mai ales că avea de ales din peste 3000 de modele de articole sport
și toate aparținând brandurilor de top.
- Ok, m-ați convins, sunteți comozi, frumoși, și atunci când vă încalț simt că pot să zbor, e ceea ce caut la o pereche de adidași. 
.....................................................................................
În drum spre casă nu am discutat prea multe. Nu e chiar ok să te vadă lumea pe stradă vorbind cu încălțările. 
Însă povestea noastră de abea acum începe a se scrie, vom merge împreună în drumeții, vom alerga împreună nestingherite, doar eu și a mea pereche de pantofi sport
Se prea poate să am eu o problemă, dar e toamnă,
* foto: made by me



* Articol scris pentru SuperBlog 2016!
e o zi frumoasă chiar călduroasă, e clar cel mai potrivit moment pentru o drumeție așa că azi îmi las adidașii să aleagă traseul, eu doar mă voi bucura de peisaj, de soare, de tot...

My answer atunci când caut încălțăminte sport îl găsesc mereu la: Answear!