luni, 11 aprilie 2016

Creditul se câștigă greu și se pierde ușor ;)


Credit!
    In Romania zilelor noastre auzim tot mai des acest cuvânt și fie ca ne place fie că nu, îl întâlnim peste tot în viața de zi cu zi.

    Acest cuvânt însă poate avea și o altă semnificație, mult mai profundă, decât un simplu imprumut bănesc. Pentru că după ce ai alergat ca un zebzec, ai studiat zeci de oferte și în sfârșit ai primit bănuții necesari, îți pui pe piciorușe afacerea, dar și aici tot de credit te lovești, în funcție de cum te văd cei din jur, sau cei din online se spune că ai căpătat credibilitate, ești de incredere, sau poate pentru alții nu, depinde de tine ce imagine iți construiești, și dacă aceasta corespunde cu realitatea. Este foarte greu in zilele noastre să ai credit, să fi catalogat ca fiind serios și integru. Credibilitatea se câștigă în timp, dar se poate pierde în cateva secunde. Românul a fost de atâtea ori fraierit incât a început să ”sufle și în iaurt”, și se chiar dacă  tu om serios incerci să îi oferi ceva bun, poate chiar un bonus de fericire că a ales sa cumpere de la tine, el se va întreba: oare ce urmărește? Ce câștigă de pe urma mea?” in ziua de azi nimeni nu oferă nimic gratuit făra motiv.”
  Acum, eu ca și blogger (la început de drum) nu știu cât credit am câștigat, sunt conștientă că sunt precum o furnicuță la baza mușuroiului, care încearcă să ajungă în vârf, uneori urmarindu-și predecesorii, alte ori punâd întrebări pentru a afla răspunsuri. La fel ca și voi am fost nevoită să apelez la un credit financiar (de ar fi numai unul) ;). Tot la fel ca și voi am constatat ca deși termenul este același, adică spui credit când iți iei un împrumut, dar tot despre credit vorbești cănd constați că cel care ți-a acordat creditul este departe de a fi o instituție serioasa ci dimpotrivă vrea doar să beneficieze de pe urma ta.
Există o strânsă legătură între creditul pe care-l primești ca și blogger în mediul online, sau chiar ca și simplu om în mijlocul oamenilor șcreditul bancar. Această legatură se cheamă seriozitate, încredere, sinceritate. 
   De aceea atunci când vă povestesc despre diverse produse incerc sa vă povestesc despre ceea ce am testat personal, sau a testat o persoană de încrederepentru a nu vă spune doar povești.
   De aceea cănd vă povestesc despre credite, fie că aveți nevoie de un credit de nevoi personale, fie că vreți să accesați programul prima casă,

sau vreți un credit rapid, vă spun că e bine să învățați din greșelile mele, nu alergați din bancă în bancă, nu vă bombardați mintea cu informații inutile, la final aveți toate șansele sa descoperiți că ați optat pentru un credit păgubos care  pe moment a părut că ajută, dar apoi s-a dovedit că vă trage în jos. 
   Atunci când am optat pentru un credit eu nu am știut că există AVBS Credit, dar voi acum știți, așa că nu vă mai lăsați păcăliți de tot felul de reclame drăgalașe, aveți la îndemăna un broker care vă va îndruma spre cel mai avantajos credit. Și încă ceva serviciile sunt gratuite și nu vă iau nici comision de analizăși nu pentru că ar urmări de la voi, sau că ar face cine știe ce șmecherii ci pentru ca sunt platiți de instituțiile bancare și non-bancare pe care le reprezintă.
Eu personal nu mai vreau alt credit, mai am de tras ceva de care le am, dar vă spun sincer, o refinanțare cred că m-ar pune pe picioare. J
Alegerile ne aparțin, consecințele le plătim tot noi. 
Așadar va doresc:
Alegeri Înțelepte!


 In incheiere te invit la un 3D! ;)

















* Articol scris pentru proba 15 (din pacate ultima) Spring Superblog 2016!

vineri, 8 aprilie 2016

3 Minute de Magie


Nimic nu se compara cu rasetul zglobiu al copiilor, cu acele mutrite de uimire cand descopar ceva nou, sau cu atitudinea serioasa atunci cand pun ceva "super"la cale;). Cel putin asa sunt nazdravanii mei. E placut sa avem atat de multe activitati impreuna, dar din pacate timpul nu imi este deloc cel mai bun prieten, ba mai mult am inceput sa cred ca are ceva impotriva mea. Inainte sa vina bebei, mergeam si eu ca orice femeie ce se respecta la salon, si chiar daca aveam programare tot se intampla sa mai astept cateva zeci de minute. 
    Ei acum timpul nu imi mai permite sa stau relaxata la salon, pentru ca sunt atat de multe de facut acasa, iar ei trebuie sa pape la timp sa doarma la timp si nu prea sunt curiosi daca mami arata putin a maimu... :)). Trebuia deci sa gasesc o alternativa salonului si pentru ca ceara iesea din ecuatie din start, am hotarat sa incerc o crema depilatoare. De altfel o epilare usoara, fara durere, fara prea mult stres, usor de manipulat. Si uite asa drumul meu pana la salon s-a transformat in drumul meu pana la baie :). Am testat prima oara o crema si nu mi-a spus prea multe, bunicica, dar nu m-a convins. Apoi pentru ca eram oarecum fan Farmec, am luat o crema eilatoare si ghici ce, mi-a placut la maxim. Pe tub scria clar ca trebuie sa o testezi inainte, dar cum unii alti nu prea dormeau de ajuns 

noaptea, au citit instructiunile dupa ce am terminat cu epilarea. De atunci nu am mai testat nimic altceva, pana acum cand am aflat ca se poate la fel de bine in timp si mai scurt. Tot la ei am gasit crema pentru epilare rapida, atat de simplu si atat de repede. 
  Acum nu stiu cum au reusit unii sa dispara in 60 de secunde, dar stiu cum reusesc eu sa dispar in trei (3) minute. Wow, e senzational! Imi las bebei cu tatal lor,  imi iau minunea 
de crema, am ales crema depilatoare piele sensibila si  imi iau si tableta si am disparut in baie. 
Daca va intrebati pentru ce tableta, va spun eu: pentru ca in cateva secunde am dat comanda de o crema depilatoare pentru d-l sot, ca prea atenta la crema mea. Si in restul timpului ce mi-a ramas fac cel mai tare lucru posibil: EVADEZ! Wow si ce imi place, 3 (trei) minute magice, doar ale mele, minute in care ma las purtata de ganduri si imaginatie invaluita in aroma delicioasa de vanilie. Minute in care corpul meu se odihneste iar mintea calatoreste.  
Dupa 3 (trei) minute ma intorc la realitate, fac un dus si am o piele frumoasa, hidratata si miroase bestial a vanilie, iar eu ma simt fresh, gata sa-mi reiau activitatile cotidiene. 

* Surse foto: farmec.ro

* Articol scris pentru Spring Superblog 2016

miercuri, 6 aprilie 2016

Casuța noastră...





E Primăvară! 
      Da stiți cu toții acest lucru, însă  nu știu cum vă  afectează pe fiecare în parte. Eu una mă simt foarte afectată  de acest anotimp (deși preferatul meu este Toamna ). Mai mult decât în fiecare an, anul acesta m-am trezit ca și ursul din hibernare și simt ca pot muta munții din loc. :)
Și cum bine spunea cineva: "Daca vrei să  iți iese bine un lucru, atunci fă-l tu."  
Am hotărât să revoluționez casa (apartamentul). Vreau o schimbare totală și primul pas tocmai l-am făcut, schimb parchetul ;). Dar nu-l schimb cu orice, și pentru că ai mei prichindei au o atracție fantastică pentru apă și mereu mi-e parchetul piscină, am hotarat: vreau pardoseală  rezistentă  la apă!!!  și am rezolvat problema.                             Am ales un parchet laminat super tare, wood-step de 8 mm grosime și o nuantă superbă, nuc tropical.    

* sursa foto: diego-romania.ro

Și  m-a apucat așa un soi de nebunie, cum i-ar spune maică-mea. M-am plictisit de zugrăveli, și alte vopseli, acum vreau tapet. Ei na ce nebuneală, tot suntem în era în care se poartă ceea ce iți place  și se asortează  cum iți place. O să îmi pun tapet și gata! Am ales chiar și nuanțele, in dormitor vreau ceva mai cald, relaxant, ceva ca briza mării, (ceva bleu cu niște norișori albi).
 În sufragerie în schimb vreau ceva vesel, colorat, saltareț, așa ca o primavară frumoasă. 
Si pentru că acum știu deja sursa, intru direct pe net pe "Diego" și imi fac planul de ”bătaie”.  Am posibilitatea să introduc dimensiunile camerei, astfel încăt știu cât parchet imi trebuie. Apoi nici camera celor mici nu e de neglijat, un tapet care ”spune”  povești e oricând binevenit.   
Acum nu știu alții cum sunt, dar eu când vine vorba de cumparături pot fi super mega stresantă :p. 
Nu îmi place sa alerg prin magazine, mă și văd cu listuța în mână alergând printre rafturi și căutând ceea ce am nevoie.
 Ei bine, NU! nici gând, intru pe sitte hotărăsc de acasă ce vreau,  și dacă am nevoie de  mai multe poze intru pe pagina de Facebook, așa e mai simplu știu exact ce vreau când merg în magazin. Astfel timpul  imi permite să  cer mai multe detalii, sfaturi de intreținere și uite așa beneficiez de multe alte servicii in timp ce perdelele proaspăt achiziționate sunt la tivit. 
sursa foto: diego-romania.ro

Ei, dacă ați fost cuminți  acum vă  voi spune  un mic secret, mi-am făcut și card de fidelitate. Avantajele sunt super: beneficiez lunar de reduceri de pana la 50%, beneficiez de oferte ce se adresează în mod special posesorilor de carduri, și e simplu completezi pe sitte formularul și apoi mergi și iei cardul de la magazin.   
Cred că v-am povestit destul, acum vă las să hotărâți ce covor se potrivește cu perdelele acelea, care vă plac  atât de mult. ;)
* Articol scris pentru Spring Superblog 2016!