O zi
normală
de Iunie 2012, cel puțin nu cred că s-a întâmplat ceva memorabil pentru omenire
în acea zi. Doar pentru mine și d-l soț va rămâne cu siguranță o zi
memorabilă.
Hotărâserăm
de comun acord ca în luna de miere să facem un tur al țării, în exterior am mai
fost dar erau zone din țară pe unde nu fusesem niciodată (așa am descoperit
locurile magice din Bucovina, liniștea de la mănăstirile din Nord... etc).
Și precum
Ștrumpfița am luat harta și am
pornit la drum, fără o țintă anume, fără rezervări, unde ne ajungea seara acolo
ne cazam și totul era fascinant, parcă eram în altă lume.
Deși Ștrumpfii: Satul pierdut are lansarea doar pe 31
Martie 2017,
aș fi putut jura că am trăit oarecum împreună acea
aventură,doar că la alte cote și dimensiuni. J
 |
| * foto: IntercomFilm |
Ne-am trezit normal, ca în oricare altă
dimineață din luna de miere, când nu ești stresat de timp că trebuie să ajungi
la servici, sau într-un alt loc anume. Am luat micul dejun, am împachetat și am
pornit la drum.
Setez harta
Ștrumpfiței (GPS-ul), de la Satu Mare la Negrești, totul ar fi fost super ok,
dacă Ioana (așa îi spunea soțul meu GPS-ului, din cauza vocii feminine, cred),
nu s-ar fi tansformat în Gargamel.
Nu știu nici azi, pe unde ne-a dus, știu
doar căne-am trezit pe cele mai ciudate câmpuri, la un moment dat era doar drum
de țară cu gropi și de jur împrejur doar câmp. La început a părut amuzant, doar
că pe măsură ce înaintam aveam senzația că ne-am învârtit în cerc, doar o baltă
imensăăă pe care nu aveai cum să o ocolești și nici de întors nu aveai cum fară
să lovești mașina de ”bordurile” imense de pământ, făcute parcă special să
păzească holdele ca nu cumva să fugă. Așa ne-am convins măcar că nu ne învârtiserăm
în cerc.
Mă încerca oarecum sentimentul că aș fi
într-un film pentru copii, noi
aventurierii, mlaștina care parcă de abea aștepta să ne înghită, și mașina care
nu știa dacă să se transforme în calul lui Făt-Frumos și să își ia zborul, sau
să-și scoată tacticoasă vâslele și să treacă lejer, sfidând băltoaca hidoasă. A
trecut până la urmă, însă imaginația îmi juca întruna feste și nu mă puteam
abține să nu mă înteb, cum ar fi dacă s-ar opri nașina în mijlocul bălții? Dacă
ar fi trebuit să cobor acolo, și din băltoacă ar fi ieșit un monstru înfometat?
Din fericire am trecut cu bine și după încă o porție de câmp, gropi și praf am
ajuns la destinație. Nu știu dacă e chiar așa de frumos Negrești-ul, dar știu
că atunci mi s-a părut a fi un colț de rai.
Gargamel a dispărut ca prin minune ”Ioana”
și-a reconfigurat traseul, iar noi am ajuns cu bine la destinație.
Acum suntem fericiți că am trăit o aventură
pe cinste, pe care sa le-o povestim copiilor și de ce nu și nepoților. J
P.S: cu
Ștrumpfii nu ne-am întâlnit pe câmp,dar cred că totuși ei ne-au dat o mână de
ajutor să ieșim din mlaștină. ;)
* Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017!
