Afară e un ger de crapă pietrele, dar în căsuța mea e cald și
bine.
Îmi iau cana cu
ciocolată caldă și mă așez hotarâtă să văd un film bun. Și pentru că nu am
reușit să ajung pe 11 noiembrie 2016 să văd ”Arrival” mă gândesc să-l văd acum.
Dar ce se aude afară? Îmi iau repede halatul și ies în balcon. De jos se aude vocea aproape sugrumată a unui coleg de muncă:
- Vino! avem
nevoie urgentă de tine.
- Să vin? Unde să
vin, e aproape miezul nopții. Nu știu ce ai pățit, dar cu siguranță poate aștepta
până mâine.
- Nuuu! E urgent!
Îmbracă-te și coboară. ACUM!
Mă întorc amețită
în cameră și încerc să mă adun, totul e atât de ciudat. Bine măcar că cei de la intercomfilm au fost atât de drăguți să posteze trailer-ul pe net. Poate o să văd cândva și
filmul. Acum de abea reușesc să pun ceva pe mine, nu știu prea bine ce și cobor
rapid jos.
- E o
situație de urgență, nu te-am fi deranjat, dar dacă e cineva care să mai poată
face ceva aceea esti tu.
- Stai, ușurel, nu
înțeleg nimic. De fapt ce se întâmplă? V-au răpit cumva extratereștri și v-au
spălat creierele? Că altfel nu-mi explic toată zarva asta.
- De fapt,
Da!Adică nu. Nu ne-au răpit, dar sunt aici. Trebuie să vezi asta!
- La nici cinci
minute de mers pe jos parcă ajunsesem într-o altă lume. Parcă cerul se coborâse
pe pământ. La orizont nu se vedea nimic. Deși era noapte lumina era mai
puternică decât în miezul zilei și oriunde privea-i era plin de nave venite
parcă dintr-o altă lume, din alt timp și spațiu. La început am crezut că era o
farsă, că eram la camera ascunsă și cineva și-a făcut serios datoria în ceea ce
privea efectele speciale.
Dar în scurt
timp aveam să constat că nu era nici o farsă. Ei erau chiar aici, la noi acasă.
Și deși se încercase din greu să se stabilească o legătură, să se găsescă o
cale de comunicare, până în momentul de față nimeni nu știa nimic. Tare mi-aș
fi dorit să o am pe Amy Adams
 |
| *sursa: intercomfilm |
- Și când s-a
întâmplat asta? Ce măsuri s-au luat? A încercat cineva să comunice cu ei? Sunt
doar aici în zona noastră sau peste tot pe terra?
- Hei! oprește-te.
Ai pus o grămadă de întrebări în nici zece secunde. Nu știm nici noi cine sunt,
de unde vin, am încercat să-i contactăm dar fără rezultat. Din câte se știe
sunt doar aici în zona noastră, dar sunt destui și încă nu știm ce gânduri au.
De aceea avem nevoie de tine, ști o grămadă de dialecte, ai restaurat o mulțime
de scrieri din antichitate. Poate e ceva ce te va ajuta.
Simțeam cum cerul
apasă tot mai greu asupra pământului, mi-aș fi dorit în acele momente să văd
acele nave cum se ridică și pleacă de unde au venit. Dar din câte se putea
observa nu aveau de gând să plece.
Continuam să
privesc undeva în zare, căutând parcă cu disperare linia orizontului. Nu aveam
nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui să abordez acești ”musafiri” total
nedoriți. Totul se rostogolea în capul meu, parcă trăiam un coșmar și nu
reușeam să mă trezesc. Să mă trezesc? Asta era! Cel mai probabil nu va
funcționa, dar merita să încerc.
De curând mă apucase-m să scriu un limbaj NART, pe care aș putea spune că l-am auzit undeva, dar nu știam precis unde, mă gândeam că poate îmi rămăsese întipărit în minte de undeva din nenumăratele mele expediții. Ideea este că reușise-m să-l termin de scris, dar încă nu reușisem să-l transpun în sunet.
Le-am spus ideea mea șefilor și reprezentanților guvernului. În scurt timp mă trezesc că mă bate cineva pe umăr și îmi spune:
- Mă scuzați, McGaret mă numesc. Mă ocup de transpunerea anumitor dialecte din forma scrisă în forma vorbită, am auzit cu ce vă cofruntați și m-am gândit că poate pot să vă fiu de ajutor.
Nu prea mă încântă să colaborez cu străinii, dar acum e o situație de urgență, așa că accept și începem să transformăm dialectul NART, până acum doar scris în sunete. E drept fonic suna ciudat, dar se pare că funcționa au început să iese unul câte unul afară. Nu erau deloc înspăimântători, dimpotrivă erau chiar simpatici.
Și cel mai important era că ne puteam înțelege. Mi-au spus că veniseră la o nuntă pe terra, dar crezuseră că s-au rătăcit, până când ne-au auzit vorbindu-le în dialectul lor. Atunci îmi amintisem că în extranebunia mea cu acest dialect lansase-m la întâmplare o invitație, doar așa să văd dacă găsesc pe cineva să-l înțeleagă. Și după cum se poate vedea găsise-m.
Doar că întârziase-ră câțiva anișori.
Dar asta nu ne-a împiedicat să facem un mega party. Și credeti-mă chiar știu să se distreze.
Și îmi voi aminti mereu cu plăcere dansul de rămas bun cu liderul lor, care era fie un zeu, fie cea mai minunată ființă extraterestră.
Let's just dance!!!
* Articol scris pentru SuperBlog 2016!
