M-a inghitit padurea, cu umbrele-i penumbre... mi-au incoltit in minte imagini mii, marunte.
Am vrut sa fug, dar iata ca 'n toata nebunia din urma ma ajunse alene, vesnicia...
Am stat privind-o 'n fata, si multe i-as fi spus, de n'ar fi fost in cale-mi o stanca cat un urs...
Prin mintea'ncetosata ideile fugeau, si am simtit indata ca viata-mi trece 'n van...
Ideile marunte vor creste maine mari.
Azi umblu prin padure, maine pe dealuri mari si daca ma incumet un
munte voi urca.
Dar azi stau linistita, natura draga mea si in a ta penumbra m-ascund si dorm putin,
invaluindu-mi trupul in mantia-ti pestrita, lasand sa-mi curga roua prelung pe-a mea suvita
si-mbratisandu-ti poala adorm incet si lin...
ca maine de la capat s-o iau pe-acelasi drum
si in padurea-ti deasa sa fug sa ma ascund...
 |
| * foto: arhiva personala |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu