Era o după
amiază superbă de joi. Soarele își revărsa generos razele asupra pămîntului
îndemnându-te parcă la leneveală, la visare. Așa că îmi lua-i o carte bună, o
cană mare cu cafea și mă tolăni la umbra nucului din curte.
Acum de citit,
am citit eu ceva (să nu mă întrebați ce), dar m-am oprit pentru a lua o gură
din cafeaua aceea aromata care în cadrul peisajului în care mă aflam mă trimise
direct pe tărîmul fermecat al imaginației. Și mă purtă mult imaginația mea,
prin locuri feerice, aventuri ispititoare,
și câte și mai câte că dacă aș fi scris tot, cel mai probabil adunam de o carte.
Și cutreierând
eu așa mă readuce la realitate brusc și parcă prea strident sunetul
telefonului.
-
Alo
(zic cu o voce morocănoasă);
-
Servus
dragă, se aude de la celălalt capăt vocea pițigaiată a unei prietene;
-
Te-am
sunat pentru a te înștiința că Sâmbată seara e botezul lui fiu-miu, și desigur
ești invitată. Acum nu am pretenții prea mari, atât trebuie doar să ți minte ca
e un eveniment dress code: black tie.
-
Am
înghițit de câteva ori în sec, am tot încercat să scot un sunet să spun ceva,
dar zadarnic.
-
Alo!!!
Mai ești? Ce nu spui nimic?
O
și câte nu i-aș fi zis, cum nu i-aș fi spus parerea mea sinceră despre genul
ăsta de evenimente care pe ea o încântau de-a dreptul. Dar nu îmi permitea
statutul de ” cea mai bună prietenă”
-
Mda,
mârâii intr-un final, oi veni, de parcă am de ales. Apoi îmi luai scurt ”La
revedere”, să îmi pot roade în liniște nervii ce mă invadară.
Black Tie, auzi!
Asta e tot ce îmi lipsea. Și cât de mult îmi dorisem să ajung la țară, să mă
bucur în liniște de umbra răcoroasă a nucului meu. Să povestesc doar eu cu
gândurile mele…
Ei bine asta e, dar problemele adevărate abea acum
încep. Eu (subsemnata) cu ce mă îmbrac? Îmi
leg un Black Tie de gât îmi pun o
pereche de pantofi stiletto
și
uite-mă la party… :d
* sursa foto: answear.ro |
E chiar tentant, să vezi toate acele doamne ”drăguțe”
care mai de care cu rochiile lor elegante și eu cu cravata mea
neagră . (Ups, iar imi joacă imaginația feste.)
Mă mai amuzai nițel de imaginația mea bolnavă și
începui a-mi face planuri de cumpărături, pentru evenimentul minune.
Si așa cum mă repet de fiecare dată, cu fiecare
ocazie, ador să o iau din magazin în magazin în căutarea … în căutarea a nu
știu ce. Că nu numai că nu îmi plac cumpărăturile dar nici nu știu ce vreau
prea bine… Uf…
După o vreme de lungi dezbateri între ”eu si cu mine”
am hotărât ca e mai bine să fac cum spune-a la un moment dat prietenul meu Amza
(prietenul copilariei mele, dar asta e o altă poveste) si am iesit la ”o raita
– doua raite” pe google, pe moment nimic nu mă încânta, însă cand pui întrebări
google vine cu answer –uri și te trimite pe Answear, ei si dacă nici de aici nu
ai de unde alege, păi nu știu de unde altundeva. Nu au decât peste 200 (două sute) de brand-uri, colecții de
top, primești 50 ron pentru înscrierea
la newsletter și ai toate șansele să
prinzi reduceri la reduceri. Ți-am spus eu, mai mult de atât ce-ți poți dorii de
la un magazin?
Vrei rochii de seară? se rezolvă, sau poate
vrei pantofi cu toc, și din fericire nici bărbații nu sunt neglijați găsești o gamă variată de la haine pâna la
încalțaminte și au niște cămăși pentru bărbați absolut demențiale. Cum spuneam găsești tot ce îți dorești.
Am
ales o rochiță care deși nu e lungă, e foarte elegantă și o pereche de sandale
cu baretă. Voi purta și bijuterii, insă acestea sunt micuțe și delicate se
pretează perfect ținute-i mele.
Dacă
aveți de gând să mă certați pentru că am ales o rochie scurtă și nu una lungă,
asta e, dar trebuie ținut cont și de faptul ca vremea bunicii s-a cam dus și
astăzi putem îmbina destul de ușor stilul retro cu cel modern.
Din
punctul meu de vedere este soluția ideala, am reușit să imi savurez în tihnă
cafeluța, m-am bucurat de umbra răcoroasă a nucului (meu din curte) prin
crengile căruia mă răsfațau zglobii razele soarelui.
Acum
mă îndrept cu bateriile încărcate spre un eveniment care are toate șansele să fie unul reușit!
Un pont de final:
P.s: Poate părea banal, dar atunci cănd îți comanzi încalțăminte pe net e bine să ști câteva lucruri esențiale, doar nu vrei să mai faci retururi să mai astepți o zi două în plus.
Te invit să urmărești filmulețul de mai jos și să te bucuri de cumpărături la sigur! ;)
* Articol scris pentru SuperBlog 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu