Întâlnirea de la miezul nopții!

  Afară e un ger de crapă pietrele, dar în căsuța mea e cald și bine.

Îmi iau cana cu ciocolată caldă și mă așez hotarâtă să văd un film bun. Și pentru că nu am reușit să ajung pe 11 noiembrie 2016 să văd ”Arrival” mă gândesc să-l văd acum. 

 Dar ce se aude afară? Îmi iau repede halatul și ies în balcon. De jos se aude vocea aproape sugrumată a unui coleg de muncă:

- Vino! avem nevoie urgentă de tine. 

- Să vin? Unde să vin, e aproape miezul nopții. Nu știu ce ai pățit, dar cu siguranță poate aștepta până mâine. 

- Nuuu! E urgent! Îmbracă-te și coboară. ACUM!

Mă întorc amețită în cameră și încerc să mă adun, totul e atât de ciudat. Bine măcar că cei de la intercomfilm au fost atât de drăguți să posteze trailer-ul pe net. Poate o să văd cândva și filmul. Acum de abea reușesc să pun ceva pe mine, nu știu prea bine ce și cobor rapid jos. 

 - E o situație de urgență, nu te-am fi deranjat, dar dacă e cineva care să mai poată face ceva aceea esti tu.

- Stai, ușurel, nu înțeleg nimic. De fapt ce se întâmplă? V-au răpit cumva extratereștri și v-au spălat creierele? Că altfel nu-mi explic toată zarva asta. 

- De fapt, Da!Adică nu. Nu ne-au răpit, dar sunt aici. Trebuie să vezi asta! 

- La nici cinci minute de mers pe jos parcă ajunsesem într-o altă lume. Parcă cerul se coborâse pe pământ. La orizont nu se vedea nimic. Deși era noapte lumina era mai puternică decât în miezul zilei și oriunde privea-i era plin de nave venite parcă dintr-o altă lume, din alt timp și spațiu. La început am crezut că era o farsă, că eram la camera ascunsă și cineva și-a făcut serios datoria în ceea ce privea efectele speciale. 

 Dar în scurt timp aveam să constat că nu era nici o farsă. Ei erau chiar aici, la noi acasă. Și deși se încercase din greu să se stabilească o legătură, să se găsescă o cale de comunicare, până în momentul de față nimeni nu știa nimic. Tare mi-aș fi dorit să o am pe Amy Adams

*sursa: intercomfilm

 alături, sigur s-ar fi descurcat mai bine, dar din păcate eram doar eu și o mulțime de oameni care sperau că pot face ceva. 

- Și când s-a întâmplat asta? Ce măsuri s-au luat? A încercat cineva să comunice cu ei? Sunt doar aici în zona noastră sau peste tot pe terra? 

- Hei! oprește-te. Ai pus o grămadă de întrebări în nici zece secunde. Nu știm nici noi cine sunt, de unde vin, am încercat să-i contactăm dar fără rezultat. Din câte se știe sunt doar aici în zona noastră, dar sunt destui și încă nu știm ce gânduri au. De aceea avem nevoie de tine, ști o grămadă de dialecte, ai restaurat o mulțime de scrieri din antichitate. Poate e ceva ce te va ajuta. 

Simțeam cum cerul apasă tot mai greu asupra pământului, mi-aș fi dorit în acele momente să văd acele nave cum se ridică și pleacă de unde au venit. Dar din câte se putea observa nu aveau de gând să plece. 

Continuam să privesc undeva în zare, căutând parcă cu disperare linia orizontului. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui să abordez acești ”musafiri” total nedoriți. Totul se rostogolea în capul meu, parcă trăiam un coșmar și nu reușeam să mă trezesc. Să mă trezesc? Asta era! Cel mai probabil nu va funcționa, dar merita să încerc. 

 De curând mă apucase-m să scriu un limbaj NART, pe care aș putea spune că l-am auzit undeva, dar nu știam precis unde, mă gândeam că poate îmi rămăsese întipărit în minte de undeva din nenumăratele mele expediții. Ideea este că reușise-m să-l termin de scris, dar încă nu reușisem să-l transpun în sunet. 

 Le-am spus ideea mea șefilor și reprezentanților guvernului. În scurt timp mă trezesc că mă bate cineva pe umăr și îmi spune: 

- Mă scuzați, McGaret mă numesc. Mă ocup de transpunerea anumitor dialecte din forma scrisă în forma vorbită, am auzit cu ce vă cofruntați și m-am gândit că poate pot să vă fiu de ajutor. 

Nu prea mă încântă să colaborez cu străinii, dar acum e o situație de urgență, așa că accept și începem să transformăm dialectul NART, până acum doar scris în sunete. E drept fonic suna ciudat, dar se pare că funcționa au început să iese unul câte unul afară. Nu erau deloc înspăimântători, dimpotrivă erau chiar simpatici. 

Și cel mai important era că ne puteam înțelege. Mi-au spus că veniseră la o nuntă pe terra, dar crezuseră că s-au rătăcit, până când ne-au auzit vorbindu-le în dialectul lor. Atunci îmi amintisem că în extranebunia mea cu acest dialect lansase-m la întâmplare o invitație, doar așa să văd dacă găsesc pe cineva să-l înțeleagă. Și după cum se poate vedea găsise-m. 

Doar că întârziase-ră câțiva anișori. 

Dar asta nu ne-a împiedicat să facem un mega party. Și credeti-mă chiar știu să se distreze.

Și îmi voi aminti mereu cu plăcere dansul de rămas bun cu liderul lor, care era fie un zeu, fie cea mai minunată ființă extraterestră. 

Let's just dance!!! 

* Articol scris pentru SuperBlog 2016!

Stil de viață sănătos!

  În ultimul timp viața mea a devenit un haos. Așa cum am mai spus, job, copii, alte cerințe, părinți bolnavi, copii răciți, etc.

Se poate așadar înțelege cât timp am pentru a mă hrănii sănatos. De multe ori săream peste micul dejun si-l luam împreună cu prânzul pe la ora 16. 

Așa am reușit performanța să ajung la 48 de kg. Și cu o mulțime de cunoștințe, prieteni care mă întreabă dacă vreau să devin invizibilă.

 Deși am o viață foarte agitată aproape haotică aș putea spune că mă ajută faptul că m-am întors la job. Așa am început să caut idei de mic dejun care să nu mă țină ocupată prea mult. Și pentru că îmi plac foarte mult cerealele foarte mult, am luat cereale cu grâu și miere.

* sursa: sanovita.ro 

Yammmy, sunt delicioase! 

Ce mi se pare cel mai ciudat este faptul că până la masa de prânz mi se face foame, asta în condițiile în care înainte mâncam când îmi aduceam aminte. :) Acum aș mânca în continu dulciuri, ador dulciurile. Și dacă tot mă străduiesc să-mi schimb stilul haotic de viață, am zis să-mi aleg cu mai multă grijă și dulciurile.

* sursa: sanovita.ro 

  Mă declar îndrăgostită de biscuiții integrali de la gullon. Și se pare că și la copii le plac foarte mult. Cred ca vinovate sunt cerealele și fructele care combinate dau o aromă deosebită. o gustare super sănătoasă și un adevărat răsfaț pentru papilele gustative. 

 Și pentru că am început să gătesc d-l soț mi-a făcut cadou ”sarea-n bucate”. Îmi place gustul măncării, de fapt până acum nici nu mi-am dat seama că nu toată sarea dă gust bun mâncării, sau că sarea poate diferii atât de mult. Pentru mine era sare fină sau sare grunjoasă acum însă sunt fascinată de sarea roz de Himalaya (fină), e super. Pe mine m-a convins. Acum nu mă înțelegeți greșit, nu am pretenții de bucătar, și faptul că îmi place cum se comportă această sare atunci când gătesc nu înseamnă că dacă călesc ceapa până e semi-carbon, am gătit o mâncare sănătoasă. Sunt ulte detalii, se poate dezbate mult pe această temă. 

 Nu aș fi în măsură nici să vă dau sfaturi de nutriție sau să vă propun meniul zilei, dar pot să spun cu certitudine că se poate să-ți schimbi stilul haotic de viață, trebuie doar să ai voință de restul se ocupă Sano Vita! 

* sursa: sanovita.ro 

 Aici găsești enrgizante, baze pentru gătit, gustări sănătoase, dulciuri care pot fi date și celor mici, o grămadă de produse sănătoase.

 Vă recomand să preveniți răceala cu un tratament aparent banal, dar pe mine m-a ajutat enorm în timpul sarcinii când nu aveam voie să iau medicamente și mai apoi am constatat că dacă nu am răcit nu am de ce să iau medicamente doar ca să previn (asta nu înseamnă că vă recomand să nu mergeți la medic, nu, ideea este că de cele mai multe ori unele lucruri pot fi evitate). Mierea este cel mai sănătos remediu pe care eu îl știam împotriva tusei, ei bine mierea combinată cu sâmburi de nucă și sucul de lămâie pentru mine au fost cel mai bun remediu anti-răceală. Am trecut cu bine peste o iarnă destul de capricioasă și da nu m-am răcit. Doar că în fiecare dimineață luam miere cu nucă și lămâie. 

 Stilul de viață sănătos nu trebuie sa fie un clișeu, acesta se poate învăța și cu puțină autoeducație se poate implementa ca fiind viața de zi cu zi. 

Alege să fi sănătos!

* Articol scris pentru SuperBlog 2016!

Miros de brad și cărți cu aromă de scorțișoară

În așteptarea Crăciunului

"Adulţii nu-şi cunosc semenii decât pe bucăţele şi fragmente prost asamblate, prost iluminate de o lumină dubioasă. Dar copilul vede totul într-o lumină absolută. Pentru el, sunt la fel de evidenţi şi zmeul, şi Frumoasa din Pădurea Adormită. El trăieşte într-un univers al certitudinii. 
                                                                                                                   Leon Werth

* sursa: raobooks.com

Mhm, încet încet pleacă și toamna și o să vină iarna geroasă. :) 

E ciudat că deși m-am născut iarna și am reușit să-i organizez revelionul mamei la spital, tot nu pot spune despre iarnă că ar fi anotimpul meu preferat. 

Dar trebuie să recunosc că îmi plăceau enorm vacanțele când veneam acasă și aveam zile când stăteam tolănită în pat cu câte o carte în brațe și nu o lăsam până nu o terminam de citit. Deseori adormeam înspre dimineață când ceilalți se trezeau.

Ador să citesc, din păcate acum timpul nu îmi este cel mai bun prieten, însă mai reușesc să mă furișez și acum într-un colț al meu cu cartea mea.

Aștept cu nerăbdare Crăciunul, îmi plac în general Sărbătorile, dar Crăciunul are ceva aparte... Și cel mai mult îmi place saptămâna dintre Crăciun și Anul Nou. Atunci când pot să-mi aleg o carte să mă tolănesc în ”bârlogul” meu să mă las înconjurată de aroma ciocolatei calde (obligatoriu cu scorțișoară), și să mă las purtată pe aripile imaginației în povestea pe care o citesc. 
Am citit și răscitit ”Micul Prinț” Antoine de Saint-Exupery, și știți ce? O să-l mai citesc, și vi-l recomand și vouă, dacă vreți îl găsiți la editura RAO, la secțiunea: Rao Clasic (clasici contemporani).

"Nu cunoşti decât lucrurile pe care le îmblânzeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

* sursa: raobooks.com

 Nu știu voi cum sunteți, dar eu mă simt din nou copil atunci cănd parcurg paginile acestei cărți. 
Și pentru că odată ce am terminat de citit o carte îmi doresc cu ardoare să citesc alta, voi trece la alt domeniu de data aceasta un thriller și o să citesc: ”Soția tăcută”, aceasta o puteți lua de la secțiunea: Rao Thriller. 
”Este începutul lui septembrie. Jodi Brett e în bucătărie, pregătind cina. Graţie planului deschis al apartamentului, poate vedea bine de-a lungul camerei de zi, până la ferestrele orientate spre răsărit, şi dincolo de ele, spre peisajul dominat de lac şi de cer, învăluit de lumina înserării într-o nuanţă de albastru uniform. O dungă subţire, de un albastru mai închis – orizontul – pare să se afle foarte aproape, la îndemână, gata s-o atingi. Îi place arcul acesta de cerc net trasat şi senzaţia pe care i-o dă, de a fi înconjurată. Sentimentul restrângerii, al închiderii, este cel care o încântă cel mai mult cu privire la viaţa ei aici, în cuibul de la etajul douăzeci şi şapte. La vârsta de patruzeci şi cinci de ani, Jodi se consideră încă o femeie tânără. Nu stă cu privirea aţintită mereu spre viitor, ci trăieşte deplin momentul, concentrată asupra existenţei de fiecare zi.”

* sursa: raobooks.com

Și pentru că vreau să revin în forță la muncă o să-mi închei mini-vacanța cu ceva mai tineresc, efervescent, plin de viață. Da, și acum probabil o să fie câteva persoane care vor spune: ”Zori de zi” - plin de viață? Din punctul meu de vedere și a altor câteva mii de persoane DA!, e plin de viață, de adrenalină și chiar suspans, mie imi place. ;)
Cartea o găsiți la secțiunea: Ficțiune Tineri.

* sursa: raobooks.com

”-Bella! A soptit socat Edward. Stiam atunci ca merge, asa ca m-am concentrat si mai tare, cautand anumite amintiri pe care le pastrasem pentru acest moment, lasandu-le sa imi inunde mintea si speram ca si pe a lui. Unele amintiri nu erau clare – amintiri umane intunecate, vazute prin ochii slabi si auzite prin acele urechi slabe: prima data cand i-am vazut fata ... felul in care m-am simtit cand m-a tine in poiana ... sunetul vocii lui prin faldurile constiintei pe care o mai aveam cand m-a salvat de James ... fata lui asteptandu-ma sub bolta de flori ca sa se insoare cu mine... fiecar emoment pretios de pe insula... mainile lui reci care atingeau bebelusul prin pielea mea... Si amintirile clare, perfecte: fata lui cand i-am vazut fata prima oara cand am deschis ochii la viata mea noua, la nesfarsitul apus al eternitatii... acel prim sarut.. prima noapte...”

Vă încurajez să citiți, chiar și atunci când ”nu am timp” este expresia care vă definește, până la urmă timpul ni-l facem și de cele mai multe ori folosim această expresie drept scuză. :) Nici eu nu am timp. Am doi copii mici, un soț ocupat, un job destul de solicitant, nopți albe fără număr, dar cititul mă relaxează, mă ajută sa-mi dezvolt vocabularul, mă ajută de multe ori să evadez mai ales atunci când rutina și plafonarea încearcă să mă acapareze cu totul. 

Poate tu nu ai simțit asta citind articolul meu, nici nu trebuie, tu trebuie doar să citești ceea ce îți place ție. Și la Rao ai nenumărate titluri, categorii din care este imposibil sa nu îți placă ceva. 

La noi toată familia citește, chiar dacă sunt băieți. Nu am reușit să înțeleg niciodată de ce în țărișoara noastră a fi băiat este o scuză să nu-ți placă cititul, să nu trebuiască să citești...

Cred că am fi un popor mult mai educat dacă am citi mai mult și am înjura mai puțin, sau am bea mai puțin, și exemplele pot continua. Dar acesta este doar punctul meu de vedere, așa că va fi tratat ca atare. 

Pentru voi cei cărora vă place să citiți, vă doresc lecturare plăcută! 

*Articol scris pentru SuperBlog 2016!”