Pe 07.09.2016 îmi anunțam extaziată participarea la concursul de blogging Super Blog. A urmat apoi o călatorie frumoasă, cu entuziasm, emoții, uneori poate dezamăgiri pentru că deși știam că articolul meu nu fusese depunctat pentru felul slăbuț în care fusese scris și nici greșelile gramaticale nu erau problema majoră, ci cu totul alte motive.
Una peste alta, a fost o călătorie frumoasă pe care aș fi vrut să o duc la bun sfârșit. Viața însă ne oferă adeseori surprize și din păcate acestea nu sunt întotdeauna plăcute.
Ideea este că în urma unui deces în familie am fost nevoită sa renunț pentru o vreme la tot ce înseamnă blogging, totodata și la concursul Super Blog.
Sper că voi putea participa din nou în primăvară.
În final ce pot să spun, decât: Succes celor rămăși în competiție! Cei mai buni să câștige!
Afară e un ger de crapă pietrele, dar în căsuța mea e cald și
bine.
Îmi iau cana cu
ciocolată caldă și mă așez hotarâtă să văd un film bun. Și pentru că nu am
reușit să ajung pe 11 noiembrie 2016 să văd ”Arrival” mă gândesc să-l văd acum.
Dar ce se aude afară? Îmi iau repede halatul și ies în balcon. De
jos se aude vocea aproape sugrumată a unui coleg de muncă:
- Vino! avem
nevoie urgentă de tine.
- Să vin? Unde să
vin, e aproape miezul nopții. Nu știu ce ai pățit, dar cu siguranță poate aștepta
până mâine.
- Nuuu! E urgent!
Îmbracă-te și coboară. ACUM!
Mă întorc amețită
în cameră și încerc să mă adun, totul e atât de ciudat. Bine măcar că cei de laintercomfilmau fost atât de drăguți să postezetrailer-ulpe net. Poate o să văd cândva și
filmul. Acum de abea reușesc să pun ceva pe mine, nu știu prea bine ce și cobor
rapid jos.
- E o
situație de urgență, nu te-am fi deranjat, dar dacă e cineva care să mai poată
face ceva aceea esti tu.
- Stai, ușurel, nu
înțeleg nimic. De fapt ce se întâmplă? V-au răpit cumva extratereștri și v-au
spălat creierele? Că altfel nu-mi explic toată zarva asta.
- De fapt,
Da!Adică nu. Nu ne-au răpit, dar sunt aici. Trebuie să vezi asta!
- La nici cinci
minute de mers pe jos parcă ajunsesem într-o altă lume. Parcă cerul se coborâse
pe pământ. La orizont nu se vedea nimic. Deși era noapte lumina era mai
puternică decât în miezul zilei și oriunde privea-i era plin de nave venite
parcă dintr-o altă lume, din alt timp și spațiu. La început am crezut că era o
farsă, că eram la camera ascunsă și cineva și-a făcut serios datoria în ceea ce
privea efectele speciale.
Dar în scurt
timp aveam să constat că nu era nici o farsă. Ei erau chiar aici, la noi acasă.
Și deși se încercase din greu să se stabilească o legătură, să se găsescă o
cale de comunicare, până în momentul de față nimeni nu știa nimic. Tare mi-aș
fi dorit să o am pe Amy Adams
alături, sigur s-ar fi descurcat mai bine, dar din păcate eram
doar eu și o mulțime de oameni care sperau că pot face ceva.
- Și când s-a
întâmplat asta? Ce măsuri s-au luat? A încercat cineva să comunice cu ei? Sunt
doar aici în zona noastră sau peste tot pe terra?
- Hei! oprește-te.
Ai pus o grămadă de întrebări în nici zece secunde. Nu știm nici noi cine sunt,
de unde vin, am încercat să-i contactăm dar fără rezultat. Din câte se știe
sunt doar aici în zona noastră, dar sunt destui și încă nu știm ce gânduri au.
De aceea avem nevoie de tine, ști o grămadă de dialecte, ai restaurat o mulțime
de scrieri din antichitate. Poate e ceva ce te va ajuta.
Simțeam cum cerul
apasă tot mai greu asupra pământului, mi-aș fi dorit în acele momente să văd
acele nave cum se ridică și pleacă de unde au venit. Dar din câte se putea
observa nu aveau de gând să plece.
Continuam să
privesc undeva în zare, căutând parcă cu disperare linia orizontului. Nu aveam
nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui să abordez acești ”musafiri” total
nedoriți. Totul se rostogolea în capul meu, parcă trăiam un coșmar și nu
reușeam să mă trezesc. Să mă trezesc? Asta era! Cel mai probabil nu va
funcționa, dar merita să încerc.
De curând mă apucase-m să scriu un limbaj NART, pe care aș putea spune că l-am auzit undeva, dar nu știam precis unde, mă gândeam că poate îmi rămăsese întipărit în minte de undeva din nenumăratele mele expediții. Ideea este că reușise-m să-l termin de scris, dar încă nu reușisem să-l transpun în sunet.
Le-am spus ideea mea șefilor și reprezentanților guvernului. În scurt timp mă trezesc că mă bate cineva pe umăr și îmi spune:
- Mă scuzați, McGaret mă numesc. Mă ocup de transpunerea anumitor dialecte din forma scrisă în forma vorbită, am auzit cu ce vă cofruntați și m-am gândit că poate pot să vă fiu de ajutor.
Nu prea mă încântă să colaborez cu străinii, dar acum e o situație de urgență, așa că accept și începem să transformăm dialectul NART, până acum doar scris în sunete. E drept fonic suna ciudat, dar se pare că funcționa au început să iese unul câte unul afară. Nu erau deloc înspăimântători, dimpotrivă erau chiar simpatici.
Și cel mai important era că ne puteam înțelege. Mi-au spus că veniseră la o nuntă pe terra, dar crezuseră că s-au rătăcit, până când ne-au auzit vorbindu-le în dialectul lor. Atunci îmi amintisem că în extranebunia mea cu acest dialect lansase-m la întâmplare o invitație, doar așa să văd dacă găsesc pe cineva să-l înțeleagă. Și după cum se poate vedea găsise-m.
Doar că întârziase-ră câțiva anișori.
Dar asta nu ne-a împiedicat să facem un mega party. Și credeti-mă chiar știu să se distreze.
Și îmi voi aminti mereu cu plăcere dansul de rămas bun cu liderul lor, care era fie un zeu, fie cea mai minunată ființă extraterestră.
În ultimul timp viața mea a devenit un haos. Așa cum am mai spus,
job, copii, alte cerințe, părinți bolnavi, copii răciți, etc.
Se poate așadar
înțelege cât timp am pentru a mă hrănii sănatos. De multe ori săream peste
micul dejun si-l luam împreună cu prânzul pe la ora 16.
Așa am reușit
performanța să ajung la 48 de kg. Și cu o mulțime de cunoștințe, prieteni care
mă întreabă dacă vreau să devin invizibilă.
Deși am o
viață foarte agitată aproape haotică aș putea spune că mă ajută faptul că m-am
întors la job. Așa am început să caut idei de mic dejun care să nu mă țină
ocupată prea mult. Și pentru că îmi plac foarte mult cerealele foarte mult, am
luatcerealecu
grâu și miere.
Ce mi se pare cel
mai ciudat este faptul că până la masa de prânz mi se face foame, asta în
condițiile în care înainte mâncam când îmi aduceam aminte. :) Acum aș mânca în continu dulciuri, ador dulciurile. Și dacă tot mă străduiesc să-mi schimb stilul haotic de viață, am zis să-mi aleg cu mai multă grijă și dulciurile.
Mă declar îndrăgostită debiscuiții integrali
de la gullon. Și se pare că și la copii le plac foarte mult. Cred ca vinovate
sunt cerealele și fructele care combinate dau o aromă deosebită. o gustare
super sănătoasă și un adevărat răsfaț pentru papilele gustative.
Și pentru că am început să gătesc d-l soț mi-a făcut cadou ”sarea-n bucate”. Îmi place gustul măncării, de fapt până acum nici nu mi-am dat seama că nu toată sarea dă gust bun mâncării, sau că sarea poate diferii atât de mult. Pentru mine era sare fină sau sare grunjoasă acum însă sunt fascinată de sarea roz de Himalaya (fină), e super. Pe mine m-a convins. Acum nu mă înțelegeți greșit, nu am pretenții de bucătar, și faptul că îmi place cum se comportă această sare atunci când gătesc nu înseamnă că dacă călesc ceapa până e semi-carbon, am gătit o mâncare sănătoasă. Sunt ulte detalii, se poate dezbate mult pe această temă.
Nu aș fi în măsură nici să vă dau sfaturi de nutriție sau să vă propun meniul zilei, dar pot să spun cu certitudine că se poate să-ți schimbi stilul haotic de viață, trebuie doar să ai voință de restul se ocupă Sano Vita!
Aici găsești enrgizante, baze pentru gătit, gustări sănătoase, dulciuri care pot fi date și celor mici, o grămadă de produse sănătoase.
Vă recomand să preveniți răceala cu un tratament aparent banal, dar pe mine m-a ajutat enorm în timpul sarcinii când nu aveam voie să iau medicamente și mai apoi am constatat că dacă nu am răcit nu am de ce să iau medicamente doar ca să previn (asta nu înseamnă că vă recomand să nu mergeți la medic, nu, ideea este că de cele mai multe ori unele lucruri pot fi evitate). Mierea este cel mai sănătos remediu pe care eu îl știam împotriva tusei, ei bine mierea combinată cu sâmburi de nucă și sucul de lămâie pentru mine au fost cel mai bun remediu anti-răceală. Am trecut cu bine peste o iarnă destul de capricioasă și da nu m-am răcit. Doar că în fiecare dimineață luam miere cu nucă și lămâie.
Stilul de viață sănătos nu trebuie sa fie un clișeu, acesta se poate învăța și cu puțină autoeducație se poate implementa ca fiind viața de zi cu zi.
"Adulţii nu-şi cunosc semenii decât pe bucăţele şi fragmente prost asamblate, prost iluminate de o lumină dubioasă. Dar copilul vede totul într-o lumină absolută. Pentru el, sunt la fel de evidenţi şi zmeul, şi Frumoasa din Pădurea Adormită. El trăieşte într-un univers al certitudinii. Leon Werth
* sursa: raobooks.com
Mhm, încet încet pleacă și toamna și o să vină iarna geroasă.
:)
E ciudat că deși
m-am născut iarna și am reușit să-i organizez revelionul mamei la spital, tot
nu pot spune despre iarnă că ar fi anotimpul meu preferat.
Dar trebuie să recunosc că îmi plăceau enorm vacanțele când veneam acasă și aveam zile când stăteam
tolănită în pat cu câte o carte în brațe și nu o lăsam până nu o terminam de
citit. Deseori adormeam înspre dimineață când ceilalți se trezeau.
Ador să citesc, din păcate acum timpul nu îmi este cel mai bun prieten, însă mai reușesc să mă furișez și acum într-un colț al meu cu cartea mea. Aștept cu nerăbdare Crăciunul, îmi plac în general Sărbătorile, dar Crăciunul are ceva aparte... Și cel mai mult îmi place saptămâna dintre Crăciun și Anul Nou. Atunci când pot să-mi aleg o carte să mă tolănesc în ”bârlogul” meu să mă las înconjurată de aroma ciocolatei calde (obligatoriu cu scorțișoară), și să mă las purtată pe aripile imaginației în povestea pe care o citesc. Am citit și răscitit ”Micul Prinț”Antoine de Saint-Exupery,și știți ce? O să-l mai citesc, și vi-l recomand și vouă, dacă vreți îl găsiți la editura RAO, la secțiunea: Rao Clasic (clasici contemporani).
"Nu cunoşti decât lucrurile pe care
le îmblânzeşti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.
Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de
prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”
* sursa: raobooks.com
Nu știu voi cum sunteți, dar eu mă simt din nou copil atunci cănd parcurg paginile acestei cărți. Și pentru că odată ce am terminat de citit o carte îmi doresc cu ardoare să citesc alta, voi trece la alt domeniu de data aceasta un thriller și o să citesc: ”Soția tăcută”, aceasta o puteți lua de la secțiunea: Rao Thriller. ”Este începutul lui septembrie. Jodi Brett e în
bucătărie, pregătind cina. Graţie planului deschis al apartamentului, poate
vedea bine de-a lungul camerei de zi, până la ferestrele orientate spre
răsărit, şi dincolo de ele, spre peisajul dominat de lac şi de cer, învăluit de
lumina înserării într-o nuanţă de albastru uniform. O dungă subţire, de un
albastru mai închis – orizontul – pare să se afle foarte aproape, la îndemână,
gata s-o atingi. Îi place arcul acesta de cerc net trasat şi senzaţia pe care
i-o dă, de a fi înconjurată. Sentimentul restrângerii, al închiderii, este cel
care o încântă cel mai mult cu privire la viaţa ei aici, în cuibul de la etajul
douăzeci şi şapte. La vârsta de patruzeci şi cinci de ani, Jodi se consideră
încă o femeie tânără. Nu stă cu privirea aţintită mereu spre viitor, ci
trăieşte deplin momentul, concentrată asupra existenţei de fiecare zi.”
* sursa: raobooks.com
Și pentru că vreau să revin în forță la muncă o să-mi închei mini-vacanța cu ceva mai tineresc, efervescent, plin de viață. Da, și acum probabil o să fie câteva persoane care vor spune: ”Zori de zi” - plin de viață? Din punctul meu de vedere și a altor câteva mii de persoane DA!, e plin de viață, de adrenalină și chiar suspans, mie imi place. ;) Cartea o găsiți la secțiunea: Ficțiune Tineri.
* sursa: raobooks.com
”-Bella! A soptit socat Edward. Stiam atunci ca merge, asa ca m-am
concentrat si mai tare, cautand anumite amintiri pe care le pastrasem pentru
acest moment, lasandu-le sa imi inunde mintea si speram ca si pe a lui. Unele
amintiri nu erau clare – amintiri umane intunecate, vazute prin ochii slabi si
auzite prin acele urechi slabe: prima data cand i-am vazut fata ... felul in
care m-am simtit cand m-a tine in poiana ... sunetul vocii lui prin faldurile
constiintei pe care o mai aveam cand m-a salvat de James ... fata lui
asteptandu-ma sub bolta de flori ca sa se insoare cu mine... fiecar emoment
pretios de pe insula... mainile lui reci care atingeau bebelusul prin pielea
mea... Si amintirile clare, perfecte: fata lui cand i-am vazut fata prima oara
cand am deschis ochii la viata mea noua, la nesfarsitul apus al eternitatii...
acel prim sarut.. prima noapte...”
Vă încurajez să citiți, chiar și atunci când ”nu am timp” este expresia care vă definește, până la urmă timpul ni-l facem și de cele mai multe ori folosim această expresie drept scuză. :) Nici eu nu am timp. Am doi copii mici, un soț ocupat, un job destul de solicitant, nopți albe fără număr, dar cititul mă relaxează, mă ajută sa-mi dezvolt vocabularul, mă ajută de multe ori să evadez mai ales atunci când rutina și plafonarea încearcă să mă acapareze cu totul.
Poate tu nu ai simțit asta citind articolul meu, nici nu trebuie, tu trebuie doar să citești ceea ce îți place ție. Și la Rao ai nenumărate titluri, categorii din care este imposibil sa nu îți placă ceva.
La noi toată familia citește, chiar dacă sunt băieți. Nu am reușit să înțeleg niciodată de ce în țărișoara noastră a fi băiat este o scuză să nu-ți placă cititul, să nu trebuiască să citești...
Cred că am fi un popor mult mai educat dacă am citi mai mult și am înjura mai puțin, sau am bea mai puțin, și exemplele pot continua. Dar acesta este doar punctul meu de vedere, așa că va fi tratat ca atare.
Pentru voi cei cărora vă place să citiți, vă doresc lecturare plăcută!
Nu prea mă dau în vânt dupa ținute office, ca să nu mai vorbim despre
ținutele de ocazie care nu mă încântă deloc. Singurele rochii care îmi plac cu
adevărat sunt desigur denim, sau rochiile jeans.
Încă îmi amintesc prima mea pereche de blugi, pe atunci nu prea vedeam pe
nimeni cu pantalonii tăiați sau cu scrisuri pe ei... :)). Dar
eu mă cam plictisisem de ei așa simpli, monotoni și cum tocmai mai primisem de
la ai mei o pereche de levi's, am hotărât că și cei vechi merită un
look nou.
Așa că am trecut la treabă, și pentru că nu aveam multe la îndemână am luat
o seringă și sticla cu clor a mamei. Rezultatul a fost deosebit, atât de
deosebit încăt ai mei m-au întrebat de la cine am blugii (eram doar în clasa
aV-a).
Am purtat acei blugi cu atâta plăcere, de parcă ar fi fost cea mai de firmă
îmbrăcăminte, dar era perechea mea favorită, am fost impreună pe munte, am fost la plimbare toamna prin pădure, am fost la ziua celei mai bune prietene, și după ce am constatat că nu pot fi purtați ca și pantaloni scurți i-am pus la păstrare în dulap. Imi amintesc că mai târziu
vazuse-m și un film, cu o pereche de blugi ce făcea naveta între 4
prietene.
Nu mi-am împărțit blugii cu nimeni, oricum am fost nedespărțiți mult timp. Acum să nu vă imaginați că mă îndrăgostisem de ei precum Maitreyi de copac. :)
Acum am o altă pasiune, tot din lumea denim, îmi plac rochiile foarte mult. Materialul acela finuț, aproape catifelat, puțin elastic. Ușoară ca o adiere. Ținuta perfectă fie pentru o ”ieșeală” cu prietenii, fie la job.
Și pentru că îmi place să diversific în mod cert voi încerca și o salopetă. Și de ce nu voi trece de la stilul meu tub, la ceva conic, mă tentează și modelul: clopote.
Cât mai nebunatic să fie.
Și pentru că imi place să fac cumpărăturile într-un singur loc și cât mai repede și simplu, pun ca de obicei întrebarea unde trebuie și primesc raspunsul de la Answear!
O mulțime de branduri de top, o mulțime de modele, cumpărăturile nu au fost niciodată mai plăcute și mai simple.
Și dacă încă te trezești dimineața întrebându-te: ”Și eu cu ce mă îmbrac?” Îți spun eu: ”Ia-ți ceva de aici, și hai la muncă. ;)
Copil fiind
îmi amintesc că mereu fugeam din poză (chiar dacă pe vremea aceea încă se
făceau poze alb negru), apoi după ce am mai crescut și mai eram prinsă la
înghesuială îmi amintesc că mereu aveam ceva de spus tocmai în momentul în care
se auzea și ”clink-ul” aparatului, și uite așa mă strâmbam ades în poze.
Apoi s-a petrecut
ceva care mi-a schimbat total gândirea, cel mai bun prieten a murit în accident
de mașină. Și singurul lucru care mi-a rămas au fost desigur POZELE.
De atunci am
hotărât ca fiecare moment aparte trebuie imortalizat, că viața are și momente
plăcute și acestea trebuie păstrate,
Anul acesta vreau un Crăciun special, acel Crăciun la care visez de ceva vreme. Vreau un Crăciun Party Snap, cu poze cât mai funny, cu oameni veseli care să își amintească peste ani Crăciunul perfect.
Cel mai probabil cel mai de vază invitat va fi fotograful. Și nu pentru că ar fi un tip super cool, nu este nici cabină foto, e cel mai tare aparat PartySnap. Vom face poze hazlii, care peste ani vor devenii cele mai frumoase amintiri.
Oarecum se schimbă și conceptul de party, pentru că la toată distracția se va adăuga și un fotodivertisment. Lume bună, distracție pe masură și poze de share-uit la maxim.
Într-o lume tot mai grăbită, tot mai agitată și tot mai stresată este nevoie de o oază de distracție, de fotografiile unui eveniment care să ne readucă zâmbetul pe buze într-o zi poate prea încărcată când vom răsfoii poze, depanând amintiri cu oameni dragi.
Vreau să imortalizez fiecare moment, clipe deosebite alături de familie, party-uri cu prietenii, sărbători, nunți, dacă se poate tot... :).
Oricum aștept cu nerăbdare să văd cum le va sta băieților cu rochițe și fetelor cu mustață. :)) Îmi și imaginez băieții cu fustițe scoțiene, și fetele în costume de Charlie Chaplin.
Și mi-a venit și o idee grozavă, anul acesta facem mega-party-ul și de anul viitor împodobim pomul cu poze în loc de ornamente și globuri.
Vremurile vor trece, oamenii se vor schimba, unele lucruri le vom uita, ne vor rămâne pozele care ne vor aminti sau care le vor amintii altora despre noi.
Și dacă nu ai ce face de Crăciun, nu sta să-ți plângi de milă, sună-ți prietenii și organizați un PartySnap, voi veniți cu cheful de distracție și pozele vor ieși super funny.
și cu multe floricele în timpul verii, iar
iarna cu zăpadă din belșug și un șemineu drăguț care sa-mi încălzească casa.
Nu îmi imaginez o
casă imensă ci mai degrabă o casuță cochetă primitoare, unede să ne petrecem
vacanțe cu copii, sau unde să construim amintiri pentru viitor împreună cu
prietenii. Dacă închid ochii pot să îmi vizualizez căsuța până la cel mai mic detaliu, dar până la începerea construcției știu că sunt o grămadă de formalități și o mulțime de pași de urmat. Acum mai știu că sunt și amici binevoitori care mă trimit la nu știu ce prieten să mă ajute cu proiectul sau cu nu știu ce legat de teren...
Ideea e că nu vreau să îmi fac capul calendar, poate de aceea am și amânat construcția căsuței mele ”de vis”.
Am studiat puțin problema și știu că pentru a putea începe vreodată construcția trebuie mai întâi să obțin Certificatul de urbanism și să mă asigur că proiectul meu se încadrează în cerințele acestuia, este nevoie de un studiu geotehnic pentru a obtine avizația de construcție. Apoi trebuie să fiu foarte atentă ca proiectul casei să corespundă terenului. Am căutat pe internet și am găsit proiecte de casă foarte interesante,
dar cel mai probabil am nevoie de o părere avizată, in fond și la urma urmei nu este vorba despre orice, este vorba despre construcția unei case, care trebuie să asigure confortul a cel puțin două generații. :) Mă rog, cu a doua generație e relativ, că imediat cresc și își iau zborul.
O să trebuiască să găsesc un arhitect priceput, care să poată lua în calcul și ceea ce îmi doresc eu și să se asigure că a mea căsuță va corespunde tuturor normelor impuse. Trebuie neaparat să țin cont de performanța energetică, de buget, și nu în ultimul rând estetica joacă un rol important.
Dar nu am nervi, nici răbdare și consider că nici bugetul nu merită să îmi bat joc de el căutând în o mie de locuri, un proiectant bun, un arhitect bun, într-un cuvănt prefer un birou de proiectare. Un loc unde să am ”all inclusive”.
Căsuța mea de vis, va fi așa cum spuneam cochetă, parter cu mansardă, camere spațioase, vreau o căsuță ”smart” izolată termic, cu multe leduri, cu perdeluțe drăguțe cu mulți trandafiri în jurul ei. O casă de basm!
Ei bine, pot să spun că AIA Proiect m-a ajutat să fac primul pas.
Am găsit la eiproiectul
de casăcare îmi place și mă
ajută să-l optimizez. Am găsit și echipa de specialiști tot acolo, și astfel
costurile mele s-au redus semnificativ, totodată fac economie și de timp.
Acum visul meu se
poate materializa mult mai ușor, căsuța mea de vis va putea deveni
realitate.
Și pentru că vreau
să îți fiu de ajutor îți las mai jos un filmuleț care te ajută să alegi
arhitectul perfect pentru proiectul tau!
