marți, 28 martie 2017

O zi în satul pierdut

        O zi normală de Iunie 2012, cel puțin nu cred că s-a întâmplat ceva memorabil pentru omenire în acea zi. Doar pentru mine și d-l soț va rămâne cu siguranță o zi memorabilă. 
Hotărâserăm de comun acord ca în luna de miere să facem un tur al țării, în exterior am mai fost dar erau zone din țară pe unde nu fusesem niciodată (așa am descoperit locurile magice din Bucovina, liniștea de la mănăstirile din Nord... etc). 
Și precum Ștrumpfița am luat harta și am pornit la drum, fără o țintă anume, fără rezervări, unde ne ajungea seara acolo ne cazam și totul era fascinant, parcă eram în altă lume.
 Deși Ștrumpfii: Satul pierdut are lansarea doar pe 31 Martie 2017,
* foto: IntercomFilm
aș fi putut jura că am trăit oarecum împreună acea aventură,doar că la alte cote și dimensiuni.
J
 Ne-am trezit normal, ca în oricare altă dimineață din luna de miere, când nu ești stresat de timp că trebuie să ajungi la servici, sau într-un alt loc anume. Am luat micul dejun, am împachetat și am pornit la drum.  
Setez harta Ștrumpfiței (GPS-ul), de la Satu Mare la Negrești, totul ar fi fost super ok, dacă Ioana (așa îi spunea soțul meu GPS-ului, din cauza vocii feminine, cred), nu s-ar fi tansformat în Gargamel.
   Nu știu nici azi, pe unde ne-a dus, știu doar căne-am trezit pe cele mai ciudate câmpuri, la un moment dat era doar drum de țară cu gropi și de jur împrejur doar câmp. La început a părut amuzant, doar că pe măsură ce înaintam aveam senzația că ne-am învârtit în cerc, doar o baltă imensăăă pe care nu aveai cum să o ocolești și nici de întors nu aveai cum fară să lovești mașina de ”bordurile” imense de pământ, făcute parcă special să păzească holdele ca nu cumva să fugă. Așa ne-am convins măcar că nu ne învârtiserăm în cerc.
  Mă încerca oarecum sentimentul că aș fi într-un film pentru copii, noi aventurierii, mlaștina care parcă de abea aștepta să ne înghită, și mașina care nu știa dacă să se transforme în calul lui Făt-Frumos și să își ia zborul, sau să-și scoată tacticoasă vâslele și să treacă lejer, sfidând băltoaca hidoasă. A trecut până la urmă, însă imaginația îmi juca întruna feste și nu mă puteam abține să nu mă înteb, cum ar fi dacă s-ar opri nașina în mijlocul bălții? Dacă ar fi trebuit să cobor acolo, și din băltoacă ar fi ieșit un monstru înfometat? Din fericire am trecut cu bine și după încă o porție de câmp, gropi și praf am ajuns la destinație. Nu știu dacă e chiar așa de frumos Negrești-ul, dar știu că atunci mi s-a părut a fi un colț de rai.
  Gargamel a dispărut ca prin minune ”Ioana” și-a reconfigurat traseul, iar noi am ajuns cu bine la destinație. 

   Acum suntem fericiți că am trăit o aventură pe cinste, pe care sa le-o povestim copiilor și de ce nu și nepoților. J

P.S: cu Ștrumpfii nu ne-am întâlnit pe câmp,dar cred că totuși ei ne-au dat o mână de ajutor să ieșim din mlaștină. ;) 


* Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017!

Un comentariu: